Adauga nr tau de telefon
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzile de peste 190 Ron
Produse 100% Naturale

Suc și sirop de cătină – energie și sănătate pentru întreaga familie

Dintotdeauna m-am străduit să îi ofer copilului meu o alimentație adecvată categoriei de vârstă în care se încadrează, bazată în special pe alimente naturale. Așa că am încercat să așez pe masă doar bucate preparate în casă, din ingrediente aduse în special din curtea și grădina bunicilor.


Puștiul a crescut frumos și sănătos și eu nutresc speranța că am pus o bază solidă la temelia unei vieți de adult lipsit de probleme de sănătate.

Chiar dacă nu ne dăm seama, industrializarea masivă, alimentele supra procesate, ingredientele “crescute” în laborator, pesticidele și mai ales conservanții, zahărul și sarea în cantități ce depășesc cu mult limitele unei alimentații corecte, erodează puțin câte puțin sănătatea tuturor.

Cu atât mai mult când vine vorba despre copii, pentru că imaginea atrăgătoare și gustul îmbietor al produselor de pe raftul din supermarket pot atenua vigilența noastră și încet, încet în meniul lor se strecoară alimente care nu sunt deloc nutritive, ba mai mult, au un potențial alergen imens și nu sprijină organismul pentru o dezvoltare armonioasă.

Legumele, unele fructe și alte alimente vegetale sunt rareori printre preferințele copiilor. Cu toate acestea este posibil ca acestea să fie gătite într-un mod delicios și astfel să devină aliații noștrii în sprijinul unei alimentații corecte.

Așadar fructele și legumele pot fi vedete. Există întotdeauna trucuri pentru a face lucrurile mai apetisante și atrăgătoare din punct de vedere vizual pentru copii, iar pe blogurile mele am tot felul de rețete în care am ascuns cu dibăcie legumele, încât cel mic cerea de multe ori porție dublă.

Dar dacă o farfurie poate fi delicioasă și atrăgătoare și în același timp să tăinuiască diverse legume, precum spanac, sfeclă roșie sau broccoli, cei mici abia așteaptă să primească un pahar de suc, iar aici cu greu poți ajunge la un echilibru, pentru că e foarte dificil să stai cu storcătorul în priză toată ziua.

Așa că astăzi vă vorbesc despre sucurile și siropurile celor de la Orange Valley, mai sănătoase și mai delicioase din câte am gustat eu vreodată, întotdeauna preparate cu o zi înainte să ajungă la tine. Iar un pahar cu sirop de cătină este întotdeauna binevenit.

Orange Valley – natural, sănătos și gustos

 

Despre Orange Valley nu o să va spun prea multe, dar merită subliniat că este o afacere 100% românească, în care produsul finit și boabele de cătină iau naștere în același loc, în Târgu Neamț, unde Orange Valley are livada proprie, care se întindea inițial pe o suprafață de 1,5 Ha, în prezent ajungând la o suprafață de 5 Ha.

Sucurile sunt obținute din bobițele de cătină presate la rece, iar pentru siropuri se folosește o proporție de 60% suc de cătină și 40% miere polifloră naturală.

Orange Valley comercializează produse 100% naturale, obținute din cătină din culturi BIO, fără niciun fel de adaos. De aceea, atât sticla de suc, cât și cea cu sirop de cătină trebuie păstrate la rece imediat ce le deschidem.

Eu m-am răsfățat cu aceste sortimente, varianta la sticlă de 500 ml, unul mai valoros decât altul.
Fiecare dintre acestea vine încărcat de valoarea nutritivă incontestabilă a celorlalte ingrediente, ce fuzionează într-un mod perfect cu sucul de cătină.

Sirop de cătină cu miere de albine și aronia

Aronia nu este dulce. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți care îi conferă culoarea neagră, are un gust ușor amărui și astringent. Pe lângă culoarea extraordinară, aronia completează totul cu energia lui specifică.

Aronia are un conținut de antocianină de 1480 mg la 100 g de fructe proaspete. În plus, fructele de aronia au un conținutul foarte ridicat de acid folic, vitamina C, vitamina K, mangan și fibre.

Sirop de cătină cu sfeclă roșie și morcov

Sfecla contribuie cu un cumul de vitamina B, C, magneziu și potasiu și o culoare bogată și apetisantă! Morcovul, cu al său gust unic, e darnic în betacaroten, de folos vederii, și oferă un plus de savoare acestui sirop.

În plus toate produsele de origine vegetală, bogate în betacaroten, aduc o contribuție extraordinară la frumusețea și sănătatea pielii.

Sirop de cătină cu miere de albine și aronia

Aronia nu este dulce. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți care îi conferă culoarea neagră, are un gust ușor amărui și astringent. Pe lângă culoarea extraordinară, aronia completează totul cu energia lui specifică.

Aronia are un conținut de antocianină de 1480 mg la 100 g de fructe proaspete. În plus, fructele de aronia au un conținutul foarte ridicat de acid folic, vitamina C, vitamina K, mangan și fibre.

Sirop de cătină cu sfeclă roșie și morcov

Sfecla contribuie cu un cumul de vitamina B, C, magneziu și potasiu și o culoare bogată și apetisantă! Morcovul, cu al său gust unic, e darnic în betacaroten, de folos vederii, și oferă un plus de savoare acestui sirop.

În plus, toate produsele de origine vegetală, bogate în betacaroten, aduc o contribuție extraordinară la frumusețea și sănătatea pielii.

Sirop de cătină cu miere de albine și ghimbir

Ghimbirul este deosebit de prețuit în bucătăriile orientale, fiind denumit și piper alb, pentru nota picantă pe care o imprimă preparatelor. Bogat în magneziu, este un energizant puternic, iar când se alătură cătinei, devin imbatabili în lupta cu virușii.

Cătina, un medicament miraculos oferit de natură

 

Sucul de cătină este produsul marca Orange Valley care nu ar trebui să lipsească din alimentația zilnică a familiei. Un produs 100% natural, provine din fructele strânse de pe plantația proprie, păstrate la temperaturi controlate până în momentul în care sunt stoarse.

Boabele de cătină au fost folosite dintotdeauna în medicina naturistă pentru a prepara siropuri pentru tuse și alte simptome ale răcelii. Funcția de stimulare a imunității este cea mai cunoscută, deoarece fructul plantei are un conținut de vitamina C care depășește cantitățile regăsite în pulpa suculentă a citricelor, plasând astfel fructul de cătină printre cele mai bogate surse vegetale de vitamina C.

În industria cosmetică, uleiul de cătină ocupă un loc important în produsele de îngrijire a pielii fiind în prezent introdus tot mai mult în această gamă de produse.

Sirop de cătină, un boost de sănătate pentru întreagă familie

 

Sucul de cătină este o sursă magnifică de nutrienți, super delicios, având în vedere nuanțele superbe care se așază în pahare.

Boabele de cătină conțin compuși bioactivi importanți precum vitamine ( A, C și E, acid folic, B 1 și B 12, K și P), flavonoide, carotenoizi (b-caroten, luteină, licopen), acizi organici, acizi grași nesaturați, aminoacizi și micronutrienți.

Conținutul ridicat de vitamine face ca fructele de cătină să fie ingredientul perfect pentru prepararea băuturilor cu valoare nutritivă ridicată.

Sucul de cătină poate fi consumat singur sau diluat în apă în proporție de 1 la 4. Însă cei de la Orange Valley adăuga miere polifloră naturală pentru a-i da o notă dulce și a-l face atrăgător chiar și pentru cei mai mici mofturoși. Astfel, l-au transformat într-un sirop de cătină ce poate fi folosit ca atare sau poate fi diluat cu apă în proporție de 1 la 3.

O porție de suc de cătină pe zi contribuie la apărarea naturală a organismului și la funcționarea tractului intestinal și ajută la menținerea sănătății pielii. Un energizant fără egal, reduce oboseala și oferă energie pentru întreaga zi. Siropurile se agită înainte de utilizare pentru că pulpa fructelor se decantează.

Evident că puteți prepara cele mai uimitoare, bune și sănătoase băuturi răcoritoare, îngheţată, toppinguri şi sosuri pentru fripturi. 100% natural! Datorită vitaminei C își păstrează intactă culoarea până la ultimul strop, astfel că nu m-am putut abține și le-am folosit într-o rețetă plină de culoare și savoare.

Diverși factori, cum ar fi stresul, alimentația inadecvat...
Citește articolul
În mod natural, organismul uman dispune de mai multe sistem...
Citește articolul
Cu toții ne confruntăm cu dimineți în care ne simțim ob...
Citește articolul
Un aliat de nădejde în lupta împotriva bolilor de sezon e...
Citește articolul
Cătina este alimentul folosit în medicina tradițională d...
Citește articolul
Toamna este unul dintre anotimpurile care ne influențează ...
Citește articolul
Vara anului 2022 a venit cu unele dintre cele mai crescute t...
Citește articolul
Fructul de cătină este recunoscut pentru proprietățile s...
Citește articolul
Beneficiile fructului de cătină au devenit cunoscute înc...
Citește articolul
Cătina este considerată un fruct miraculos încă din cele...
Citește articolul
Cu toții ne dorim să fim ascultați, motiv pentru care Or...
Citește articolul
Am pregătit un desert super delicios, natural și racoritor...
Citește articolul
Cei mici sunt mult mai sensibili decât adulții, iar sistem...
Citește articolul
Uleiul de cătină, cunoscut și sub denumirea de „aur lic...
Citește articolul
Iarna, odată cu temperatura, scade și capacitatea sistemul...
Citește articolul
Cătina este un arbust cu o arie foarte mare de răspândire...
Citește articolul
Cătinada Orange Valley e combo-ul perfect de sănătate și...
Citește articolul
Cătina, adesea numită și gingseng românesc, este un fruc...
Citește articolul
Mierea de albine este un aliment complet, cu numeroase benef...
Citește articolul
Previne apariția inflamațiilor osoase, reduce riscul de ap...
Citește articolul
Continuă
0 Produse
FINALIZEAZĂ
TOTAL: lei